Elegía matinal
Al principio prometí callarme, y después, por la mañana,
Os vi aparecer con la ceniza ante las puertas
Sembrando, como se siembra el trigo, la ceniza
Y no pude más, y grité : ¿Qué hacéis ? ¿Qué hacéis ?
¿Para vosotros he nevado toda la noche sobre la ciudad,
Para vosotros he blanqueado toda la noche?: ¡Oh si supierais
Lo difícil que es nevar!
Anoche, en cuanto os fuisteis a dormir, llegué hasta el horizonte,
Allí era de noche y hacía frío. Tuve que volar
Hasta el punto único en que
El vacío hace girar los soles a su alrededor y los apaga
Y tuve que titilar un momento más en aquel ángulo
Para volver a nevar entre vosotros.
Cada copo lo he pensado, pesado, probado,
Modelado, pulido con la mirada,
Y ahora me caigo de sueño y de cansancio y tengo fiebre .
Os veo sembrar el polvo del fuego muerto
Sobre mi obra blanca y sonriendo os revelo:
Tras de mí vendrán nevadas más copiosas
Y todo el blanco del mundo nevará sobre vosotros ,
Intentad entender su ley desde ahora ,
Vendrán inmensas nevadas tras nosotros,
Y no tendréis suficiente ceniza ,
Y los niños aprenderán desde niños a nevar
Y lo blanco cubrirá vuestro débil rechazo
Y la tierra entrará en la rotación de las estrellas
Como un astro ardiendo de nieve.
Deberíamos
Deberíamos nacer ancianos,
Llegar sabios al mundo,
Pudiendo decidir nuestro destino en el mundo,
Conocer los caminos que nacen del cruce primigenio
Y que sólo sea irresponsable el anhelo de caminar.
Luego, ser más jóvenes, y más jóvenes, para llegar
Maduros y fuertes ante la puerta de la creación,
Cruzar y entrar al amor adolescentes,
Ser niños cuando nazcan nuestros hijos.
Entonces serían más ancianos que nosotros,
Nos enseñarían a hablar, nos acunarían para dormirnos,
Nosotros disminuiríamos hasta desaparecer
Como una uva, un guisante, un grano de trigo…
Genealogía
Alguien sueña con nosotros
Soñado a su vez
Por otro
Que es el sueño
De un determinado sueño.
Absortos por la somnolencia
También soñamos con un mundo
Salvajemente atormentado en el sueño.
Soñando
Somos el eslabón tierno
En la fila sin comienzo que no ha de acabar
Nunca,
Aunque
Bastaría
Un solo grito
Lo bastante fuerte como para poder despertar
A medias
Al primer Señor
Del sueño,
El que duerme
En los cimientos de los mundos
Soñados.
Cada movimiento
Cada movimiento mío
Se ve
En varios espejos a la vez,
Cada una de mis miradas
Se encuentra a sí misma
Varias veces,
Hasta que
Olvido
Cuál es la verdadera
Y quién me imita.
Señora,
Temo al sueño
Y me avergüenzo
De ser.
Para mí
Cada amanecer
Tiene un número desconocido de soles
Y un solo
Día
Adormecedor.
Tengo sueño
Tengo sueño así como
Tienen sueño los frutos en otoño,
Tengo sueño y me siento bien
Soy buena, soy cálida,
Las abejas zumban
En mi pensamiento,
Mi cabeza se desplomaría sobre mi hombro
Pronto,
Así como cualquier fruto
Caerá de una vez
Y empezaría a pudrirse
De lado sobre la tierra.
Me duermo
Y mi cabeza se pudre
De sueños,
Se destilan suavemente
Alcoholes dulces,
A su vez un ángel-gusano duerme
Y empieza a soñar
Mientras se pudre.
Mi belleza me hace daño
Mi belleza me hace daño,
Más desconocida que la luna
Pasando de espejo en espejo,
De agua en agua,
Siempre icono
Sin desprenderse,
Pero sin caber
Del todo en el sueño.
Pasando de un mundo a otro mundo
Como si
Fuera yo misma,
Pero más de humo
Para que
Siga siendo icono
Siempre,
Inexistente como la luna en el agua.
Sílabas
A veces quisiera rezar
A mi voz, como un ciervo
Que escondiera, incomprensible,
Un escudo de unicornio
Oigo cómo se transforma, con asombro,
Mi torpe pensamiento en dioses y monarcas
Y con ellos se comunica
En una lengua ya olvidada.
Extrañas, se juntan en mi pecho
Las sílabas, sin mi intervención,
Despiadadas y altivas.
Ya no me asombro.
Escucho, espero,
Cuento su escaso y frío goteo,
Alejadas como entre las estrellas,
De mi boca redonda
La muerte y mi vida eterna.
Versiones del rumano de Viorica Patea y Natalia Carbajosa
Elegie de dimineaţă
La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineaÅ£a, / V-am văzut apărând cu cenuÅŸa în porÅ£i, / Semănând cum se seamănă grâul, cenuÅŸa, / Åži n-am mai putut , ÅŸi-am strigat: Ce faceÅ£i? Ce faceÅ£i ? / Pentru voi am nins toată noaptea deasupra oraÅŸului, / Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă / AÅ£i pricepe ce greu e să ningi! / Aseară de cum v-aÅ£i culcat am ieÅŸit în văzduh. / Era întuneric acolo ÅŸi frig. Trebuia / Să zbor până-n punctul unic în care / Vidul roteÅŸte în jurul lui sorii ÅŸi-i stinge / Åži eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela / Ca să mă-ntorc ningând printre voi. / Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat, / Modelat, lustruit cu privirea, / Åži acum cad de somn ÅŸi de oboseală am febră . / Vă privesc semănând praful focului mort / Peste alba mea operă ÅŸi zâmbind vă destăinui — / Or să vină ninsori mult mai mari după mine / Åži tot albul din lume va ninge pe voi , / ÎncercaÅ£i să pricepeÅ£i legea lui de pe-acuma , / Or să vină uriaÅŸe ninsori după noi, / Åži nu veÅ£i avea destulă cenuşă , / Åži copiii de mici învăţa-vor să ningă , / Åži-o să –acopere albul slaba voastră tăgadă , / Åži intra-va pământul în rotirea de stele / Ca un astru arzând de zăpadă.
Ar trebui
Ar trebui să ne naÅŸtem bătrâni, / Să venim înÅ£elepÅ£i, / Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, / Să ÅŸtim din răscrucea primară ce drumuri pornesc / Åži iresponsabil să fie doar dorul de-a merge . / Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, / Maturi ÅŸi puternici s-ajungem la poarta creaÅ£iei, / Să trecem de ea ÅŸi-n iubire intrând adolescenÅ£i, / Să fim copii la naÅŸterea fiilor noÅŸtri. / Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, / Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim, / Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici, / Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
Genealogie
Suntem visaÅ£i de cineva / Visat la rândul său / De altul / Care e visul unui vis / Anume. / CuprinÅŸi de somn / Visăm ÅŸi noi o lume / Sălbatec zvârcolită-n somn / Visând, / Verigă fragedă suntem / În ÅŸirul fără început / Ce nu se va sfârÅŸi / Nicicând, / DeÅŸi / Ar fi destul / Un singur Å£ipăt / Puternic doar cât să poată trezi / Pe jumătate / Primul domn / De somn, / Pe cel care doarme / La temelia lumilor / Visate.
Fiecare miÅŸcare
Fiecare miÅŸcare a mea / Se vede / În mai multe oglinzi deodată , / Fiecare privire a mea / Se întâlneÅŸte cu sine / De mai multe ori, / Până / Uit care / Este cea adevărată / Åži cine / Mă-ngână. / Stăpână, / Mi-e frică de somn / Åži ruÅŸine / A fi. / Pentru mine / Orice răsărit are / Un număr necunoscut de sori / Åži-o singură / Adormitoare / Zi.
Mi-e somn
Mi-e somn aÅŸa cum li-e somn / Fructelor toamna, / Mi-e somn ÅŸi mi-e bine / Sunt bună, sunt caldă, / Îmi zumzăie albine / În gând , / Capul mi se va prăvăli pe umăr / În curând , / AÅŸa cum orice fruct / Ajunge o dată să cadă / Åži începe să putrezească / Pe partea dinspre pământ. / Adorm / Åži capul îmi putrezeÅŸte / De visuri, / Alcooluri dulci / Se distilează blând, / La rândul lui un înger-vierme adoarme / Åži-ncepe să viseze / Putrezind.
FrumuseÅ£ea mea îmi face rău
FrumuseÅ£ea mea îmi face rău, / Mai necunoscută decât luna / Trecând din oglindă-n oglindă, / Din apă în apă, / Icoană întruna, / Fără să se desprindă, / Dar fără să-ncapă / Întreagă în somn . / Trecând din lume-ntr-altă lume / Ca ÅŸi cum / AÅŸ fi tot eu / Dar mai de fum, / Anume / Ca să rămân icoană / Totdeauna, / Inexistentă ca în apă luna.
Silabe
Adesea-mi vine să mă rog / Glasului meu, precum un cerb / În care-a fost ascuns un herb / NeînÅ£eles, de inorog. // Ascult uimită cum se schimbă / Gându-mi stângaci în regi ÅŸi zei / ÎnÅ£elegându-se-ntre ei / Într-o de mult uitată limbă. // Silabe mi se strâng în piept / Străine, fără să mă -ntrebe, / Neiertătoare ÅŸi superbe. / Nu mă mai mir. / Ascult, aÅŸtept, // Număr cum picură rar, reci, / Îndepărtat ca dintre stele , / Din rotunjirea gurii mele / Moartea ÅŸi viaÅ£a mea de veci.